ZBOR SI DOR

Imperiul ZborDor

Păsările, îmi spun poeții, nu vor să trăiască mult. Nu știu de ce, au impresia că zborul nu le aparține. Mulți oameni, dimpotrivă: au impresia că zborul este proprietatea lor exclusivă și vor să trăiască veșnic. Cine crede în zbor, sugera Blaga, este stăpân peste veșnicie. Și dacă-l credem tot pe Blaga că dorul este un organ de cunoaștere a infinitului, o invidiem pe Mihaela Craiu, această mare îndrăgostită de Zbor și Dor. Brâncuși căutase toată viața esența zborului despre care credea că este fericirea ca fericire. S-o vezi pe Mihaela Craiu pe aripi de Zbor și Dor, este o încântare… Ea zboară simplu, așa cum se zboară, cu aripile sale, întrucât pricepe că dacă ai aripi și nu zbori firesc poți izvodi tragedii ale neîmplinirii. Zborul artistei este zămislit din geometrii ale sufletului care se odihnesc estetic în metafore evadate din fermecătoarele povești scrise în Împărățiile Dorului. Eroii pe care-i zămislește pe șevalet sunt când boabe de rouă care tremură inocent de fermecător pe buza prăpăstiilor lumii îmbătate de frumusețe, când puzderii minunate de suflet care, îmbrâncite în zgomotul cel mare al lumii, se adăpostesc într-un design folcloric lipit de orice inimă care știe unde să-și tezaurizeze fericirea și marile tăceri. Când sunt fericitul prizonier al unei expoziții în care m-a ademenit paradisul plastic al Mihaelei Craiu, simt că am ajuns într-un imperiu de vis al frumuseții. Un imperiu care are și un nume: ZborDor.

Dostoievski a spus că Frumusețea va mântui lumea. Încă n-a mântuit-o, dar cred că unele șoapte estetice ale Mihaelei Craiu ar putea obloji măcar unele vânătăi ale sufletului nostru.

Ion Fercu, scriitor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *